Auzi si tu? Simti? E acel miros al toamnei, dulce amarui, plin de culori, frunze reci asternute pe covorul mort al aleilor. Drumul durerii e tot acolo, gol, singur, rece. Sau… nu, m-am inselat. Este el, e acolo, asteptand, cu ochii inlacrimati, cu inima sfasiata, prabusit. El, acelasi dintdeauna, dar parca azi e ceva in ochii lui, o stralucire mai aparte, tot goala si plina de durere.Hainele lui sunt ude, ii e frig, tremura, tanjeste dupa iubire, tace.De ce tace? De ce nu spune nimic, un cuvant, un murmur, orice.Doare. Oh, e asa multa tristete, asa multe regrete, uitat de lume si de prieteni, neiubit, necunoscut, singur, trist, gol si apasat. Cat de tare simte el durerea, inima lui e ca un trandafir zdrobit de un urias, in mintea lui alearga un singur nume: EA. Ce drum rece, banci pline de suferinta, copaci goi si tacuti, totul in jurul lui e asa urat, gol si intunecat. Daca i-as putea darui macar o amintire de-a mea, cea mai vesela, sa-l vad zambind, macar pentru o secunda. Se aud niste sunete linistite, alearga deodata cu frunzele spre cer, calme, singuratice, inconjurandu-l cu toata dragostea care o au, toate din jurul lui parca incearca sa-l faca fericit, sa vada ca e iubit, important si adevarat. Sunetele se aud tot mai tare, tot mai clar, alearga printre copacii umezi, se leagana incetisor deasupra lui daruindu-i afectiunea mult dorita. Vantul rece i-a mangaiat fata si i-a sters lacrimile goale, norii nu s-au mai batut, s-au oprit, si se uitau la el cu atata durere, erau gri, erau negri, tot din jurul lui in sfarsit i-au alinat durerea grea, insuportabila pe care o simtea in sufletul lui uscat, tot ce iubea a fost acolo, pentru cateva momente, alaturi de el, pentru el. Si-a ridicat privirea si m-a zarit, n-am stiut ce sa fac, am stat in loc si i-am zambit. El mi-a zambit la randul lui, si privirea lui s-a schimbat, radia de o multumire si pasiune nemaintalnita, s-a ridicat incetisor de pe banca uda si a venit spre mine, sigur pe sine, puternic . N-am stiut ce sa fac, stateam acolo in bataia vantului, parul imi alerga printre sunetele line, mi-am aplecat capul si am asteptat. A sosit, mi-a ridicat cu tandrete capul si i-am zarit privirea, plina de iubire in acel moment, sufletul nu-l mai durea, eram doar noi doi pe drumul durerii, transformat acum intr-un drum al iubirii catifelate, pure. Picuri reci au inceput din nou sa cada cu putere pe fruntile noastre fierbinti, si inimile noastre au inceput sa bata din nou cu putere, deodata, de acum, fara incetare, pentru eternitate. Am inchis ochii incetisor, si dupa un moment de liniste i-am deschis, dar el nu mai era acolo, a plecat, singur in intunericul toamnei reci si pustii. Ploaia a sters tot ce-mi ramase de la el, sarutul lui, imbratisare-ai calda si mangaierea alinatoare a mainii lui mari, in care ma pierdeam intdeauna. Singura, pe acelasi drum al durerii, singura pe banca uda, alaturi de aceeasi copaci goi si tacuti, de acelasi covor uscat de frunze, de aceleasi sunete calme.Tanjing, asteptand, cu lacrimile reci pe fata mea.