Plang. Inima mi-e grea de suferinta si as vrea sa evadez, as vrea sa ma tii in brate, as vrea sa stai langa mine, sa nu ma lasi singura, nici o clipa din viata ta. Si e ciudat ca se intampla toate astea, pentru ca imi rascolesc trecutul si nu-mi dau seama unde am gresit, unde a fost marea gresela, nu inteleg de ce te comporti asa. Cat de mult a insemnat prietenia noastra, pentru ca intai am fost NOI, apoi si altii. Cat de mult te-am iubit, te iubesc si te voi iubi, si cat de mult sufera inima mea, mi-ai inchis-o in inchisoarea tristetii si m-ai lasat singura in ploaia rece, si sufla vantul, inima mea e doar o rana fara alinare. Mi-ai otravit viata, m-ai lasat singura, tu care stiai ca fara cineva langa mine sunt pierduta, m-ai lasat. Cat e de crud, cat e de nedrept, de ce atatea lucruri pline de lacrimi amare, de ce inima ta nu ma mai vrea? Nu intelegi tu oare cata nevoie am de tine, nu vrei sa intelegi? Ma sting usor, problemele ma apasa prea tare, mult prea tare, si ma sufoc...nu mai am aer. Ma mai simti?
