Cantec de toamna

Cuvinte pierdute in universul meu, frunze mici si aurii alearga in jurul meu parca s-ar grabi undeva, spre ceva, oameni cu probleme, incolori, tristi, parca ar fi singuri pe lume, nimeni nu profita de soarele puternic de afara, nimeni nu spune cuvinte catifelate, e liniste. Parca lumea ar sta in loc, parca dragostea a plecat in concediu pe Marte, probabil, pentru ca pare asa depaaaaarte. Astept sa cada niste picuri pe pamantul incalzit, astept o ploaie plina de iubire si pace, vreau sa stau si sa aud cum cad picurii liberatii pe umbrela mea colorata, si astept. Lovita, trista, plina de ganduri diferite, ma gandesc la o alta lume, la cate am pierdut si cate am sa mai pierd, ce-o sa urmeze in viata mea, cat mi-as dori sa plec in lumea ''mea'', sa fie toti, ei, acei oameni langa mine, de neinlocuit. Promisiuni, de ieri, dulci, asteptate, dar parca dispar, odata cu norii albi, si totusi ceva imi spune ca nimic n-o sa mai fie la fel, nici ieri, niciodata. Ce poate face iubirea din om? Mai mult sa il distruga decat sa-l faca fericit, diferit?

Un tablou mai putin colorat de data asta, momente mai ciudate, persoane necunoscute, multa aglomeratie, telefonul tot nu suna, toate sunt nemiscate, pierd controlul, tot ce imi doresc e sa stau undeva singura, cu multa apa si nisip, poate o insula, tot imaginara si de data asta, pentru ca afara se intuneca tot mai mult si nu mai am curaj, nici macar o farama. Tu unde esti baiete din stele, mi se pare ca ai disparut undeva, pamantu asta gol e si mai gol fara tine, pe cer stelele sunt tot acolo, dar una lipseste, fericirea e un cuvant ciudat, soarele se ascunde dupa nori negri, am pierdut si cheile acestei vieti, n-as renunta asa usor, dar totul pare asa inutil, totul pare asa amar, infect, rupt si ma ia cu somn, as vrea sa adorm cu cantecul tau, mi-e asa dor. Azi e azi, maine nu stiu ce va fi, dar va fi ceva, destul ca sa pot castiga inca o lupta din interiorul meu. Inauntru, afara, nimic la fel, doar picurii de ploaie fara gust, cad fara teama pe umbrela mea.Nici un mister, nimic la fel.

Declaratie

Sunt inca aici! Inca inima mea mai bate, bate pentru Tine si ar vrea un loc acolo, langa Tine, langa frumusetea si puritatea ta, langa inima Ta care bate la fel de tare ca si a mea. Afara ploua, si simt stopii argintii cum cad pe mine, nici nu-mi mai pasa, esti aici langa mine si asta conteaza. Ma simt asa in siguranta cand ma tii de mana, si nimic si nimeni nu ma va putea lua vreodata de langa Tine, de langa sufletul tau fericit! Cata culoare dai vietii mele, chiar si in zile ca acestea, pline de ploaie, tu esti soarele meu, si norisorii mei super albastrii, exact asa cum imi place mie. Tu esti cu mine acolo, cand eu nici macar nu stiu, nici macar nu ma gandesc, esti acolo, mereu, prezent, si te simt, simt ca imi iei mana intr-a ta si o tii, cata siguranta e in Tine, in privirea ta blanda si in inima ta minunata. Nu am cuvinte sa-ti multumesc ca esti mereu aici, mereu neschimbat, mereu acelasi, mereu plin de iubire si pentru mine. Azi mi-ai spus ca ma iubesti, nu mi-ai mai spus de mult, si parca mi-ai spus pentru prima data, esti asa frumos, cand iti lasi razele aurii sa-mi lumineze ziua si pasii, cand mergi de mana cu mine pe strada si ma sustii in orice lucru pe care l-as face si cand imi soptesti superba Ta declaratie de dragoste pentru mine. E prea frumoasa viata cu Tine, oare cei din jurul meu stiu asta? Vad asta?

Respir!

Cateodata e asa greu, ma pierd in cuvinte fara sens, fara culoare, fara tine, totul e asa crud, asa amar, azi, banca noastra era goala, nu mai sta nimeni acolo, parca ne asteapta, e toata a noastra, si picurii de apa transparenti nu pleaca, stau acolo, sunt prezenti, nemiscati, fara suflare. Mi-e asa dor de tine, sa ma oglindesc in privirea ta, in ochii tai atat de senini si nepatrunsi, goi. E tarziu, asa tarziu incat inima mea s-a oprit in loc si nu mai bate, nu mai vrea sa bata, nu mai are pentru cine, e prea greau, doare...cat ma simt de pierduta, fara speranta, fara macar o raza de soare in lumea asta, fara un prieten adevarat langa mine, fara nimic, sufletu-mi e gol, amar si plin de durere, unde te-ai pierdut? unde esti, iubitule? pe ce drum fara lumina te-ai pierdut si cat mai stai? fara tine, nimic nu mai e la fel, muzica nu mai suna asa, pozele sunt alb si negru, viata mea nu mai are sens, visele mele sunt plecate pe alt taram, nu mai exist, nici macar o parte din mine, nu mai respir, inima nu-mi mai bate, ochii nu-mi mai rad, ei doar plang, plang si iarasi plang. Aseara am strigat, tu nu m-ai auzit, dar erai acolo, departe, ti-am recunoscut umbra, stai acolo de ceva vreme si nu vrei sa vii, de ce nu vrei sa vii? De ce-mi lasi inima rupta sa suspine dupa tine, de ce ma lasi sa ma pierd singura intre razele aurii de soare ale diminetii? Azi am fugit prin gradina, asa cum faceam noi odata, mai stii? Apoi stateam intinsi si ne uitam la cer pana noaptea, tinandu-ne de mana si uitand de lume, ma tineai, eram in siguranta, dar ai plecat...e prea greu, singura e prea greu. simt, da! ESTI TU, AI VENIT! imi bate din nou inima!