Ah, parca nu se mai termina. Aceleasi priviri, aceleasi suflete reci, aceleasi cuvinte cu aceeasi intonatie. Ah, parca zgomotul acela infernal nu se mai termina. Stau undeva pe o banca, pe strada Renasterii, si nimeni nu mai trece pe aici. Ma ridic incet si pasesc pe un trotuar plin de praf si si dau drumul picaturii de putere care mi-a mai ramas sa-mi ridic privirea spre cer si sa spun doar atat: Multumesc!
Iarasi bat picurii de ploaie amare in geamul meu, si cerul s-a intunecat asa de tare incat nu mai vad nici un strop de fericire in jurul meu. Ce s-a intamplat cu iubirea noastra? Am pierdut-o pe drum? Ah, nici macar nu vreau sa-mi mai amintesc, e prea cruda realitatea si se intampla ca trenul nostru tocmai a sarit de pe sine. Multi mor azi la datorie, sentimente, priviri dulci, imbratisari furate...Opreste-te! e prea dureros, nu-mi mai simt inima batand, lacrimile curg siroaie, mainile-mi tremura si stau... tot acolo... pe strada Renasterii...tot pe o banca rece si goala...tot singura... insa pentru ultima data, pentru ca de data aceasta calc pe drum, un drum curat si sigur, drept, care duce spre ceva mai bun, mult mai bun.
De acum, nu mai privesc inapoi, iubirea noastra o arunc intr-un cufar si cheia lacatului o arunc in marea uitarii, toate amintirile, pozele si versurile noastre, de azi dispar pentru ca am ales... Altceva!
